Ab ovo

Ab ovo - de la ou, de la început

Horaţiu (Arta poetică, v. 147) îl laudă pe Homer că a ştiut să scoată toată Iliada dintr-o singură scenă, dintr-un singur eveniment al asediului Troiei (mânia lui Ahile), fără să fi avut nevoie, pentru a-şi mări poemul, să o ia de la naşterea Elenei, cauză a războiului, care, potrivit mitologiei, ar fi fost născută dintr-un ou, la fel ca şi Clitemnestra, altă fiică a Ledei: Nec gemino bellum Trojanum orditur ab ovo ( Pentru a povesti războiul Troiei, el nu începe de la oul Ledei.).
Dar există şi o altă variantă de a explica această expresie.  Ab ovo usque ad mala (de la ouă până la mere) era un proverb, născut din obiceiurile de masă ale romanilor. Masa începea aproape întotdeauna cu ouă şi se termina cu fructe. Horaţiu însuşi spune, vorbind de cântăreţul Tigellius : Ar fi cântat de la ou până la mere, adică pe toată durata mesei.

Veni, vidi, vici

Veni, vidi, vici - Am venit, am văzut, am învins (Plutarch - Vieţile paralele).

Conţinutul lapidar al scrisorii lui Cezar către Matius (cavaler roman şi cel mai bun prieten al lui Cezar), prin care vestea Senatului biruinţa sa rapidă de la Zala (anul 47 î.Hr.) asupra lui Franace, regele Pontului. Plutarh în Paralela Alexandru Macedon - Iulius Caesar  subliniază că scurtimea scrisorii nu se datorează întâmplării, ea a fost concepută astfel intenţionat, spre a sugera scurtimea şi iuţeala luptei. 

Expresia indică un succes fulgerător.

Ubi bene, ibi patria

Ubi bene, ibi patria - Unde este bine, acolo este patria

Această expresie este întâlnită, cu mici diferenţe, la Aristophan, Pacuvius (primii care au folosit-o) şi la Cicero (Tusculanae: Patria est ubicumque este bene.)

Este deviza celor care, pentru avantaje materiale, sunt gata să calce în picioare sentimentul patriotic.

Tabula rasa

Tabula rasa - tablă ştearsă
Anticii scriau pe tăbliţe cerate, putând şterge, la nevoie, cele scrise.
În concepţia lui J. Locke, care a pus în circulaţie această expresie, omul se naşte cu o minte "tabula rasa" (foaie nescrisă) pe care se imprimă cunoştinţele căpătate prin educaţie şi prin viaţa dusă în societate.
În mod curent, a face "tabula rasa" înseamnă a şterge trecutul cu buretele, a o lua de la început.
Ironic, i se spune unui elev leneş: eşti o "tabula rasa", adică nu ştii nimic.

Quia nominor leo

Quia nominor leo - Fiindcă mă numesc leu (Phedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo)

Cuvintele cu care justifică leul pentru ce a luat cea mai mare parte din cerbul căzut pradă. Phedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, ca şi Bolintineanu (La dreptul celui mai tare) şi La Fontaine (Junca, oaia, capra în societatea leului). Expresia fiindcă sunt leu este adresată celor ce abuzează de puterea lor, ca şi în Primo mihi.

Panem et circenses

Panem et circenses - Pâine şi jocuri la circ (Juvenalis - Satirae)

[...] iam pridem, ex quo suffragia nulli / uendimus, effudit curas; nam qui dabat olim / imperium, fasces, legiones, omnia, nunc se / continet atque duas tantum res anxius optat, / panem et circenses. [...]

(Juvenalis, Satirae 10.77–81)

În Roma imperială, în decadenţă, mulţimile nu mai cereau în Forum decât pâine şi spectacole gratuite, după cum reproşează poetul.

În sens general, înseamnă a oferi maselor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenţia de la revendicările lor reale.

Hic Rhodos, hic salta!

Hic Rhodos, hic salta! - Aici este Rodos, aici să sari! (Esop - Fabulae)

Esop povesteşte despre un om care se lăuda cu tot felul de vitejii: de pildă că la Rhodos făcuse un salt de 40 de paşi. Când îi asigură pe cei de faţă că are martori, ei îi spun: Ce-i nevoie de martori? Picioarele îţi sunt aici şi tot aici (...) este şi Rhodosul. Expresia, în limba latină, se aplică lăudăroşilor, adică: faptele constituie cea mai bună dovadă despre adevărul afirmaţiilor.

Gaudeamus (igitur, juvenes dum sumus)!

Gaudeamus (igitur, juvenes dum sumus)! - Să ne bucurăm (aşadar, cât suntem tineri)!
Este începutul unui vechi cântec al studenţilor germani devenit imnul studenţilor de pretutindeni. Ca expresie se foloseşte doar primul cuvânt, Gaudeamus!, ridicând paharul, la o agapă colegială. Cântecul studenţesc a fost popularizat în piese de teatru, opere, lucrări simfonice; a fost scrisă chiar şi o operă purtând acest titlu.

Ab urbe condita (Urbis conditae)

Ab urbe condita (Urbis conditae) (U.C) - de la întemeierea oraşului
Anii la romani erau număraţi de la întmeierea oraşului, adică de la întemeierea Romei (753 î.Hr.). Legenda spune că Romulus, fondatorul Romei, a tras prima brazdă pe locul unde s-a întemeiat oraşul.
U.C. pus după cifrele anului înseamnă anul de la fondarea Romei (de exemplu: 450 U.C.).
Titus Livius şi-a intitulat cartea de Istorie romană: Ab urbe condita libri.

Cave ne cadas!

Cave ne cadas! - Ia seama să nu cazi!
În cortegiile triumfale la romani, în spatele învingătorului se afla un sclav care-i spunea aceste cuvinte pe tot parcursul drumului spre Capitoliu, avertisment împotriva trufiei.

Cine se aseamănă se adună

---

 Acesta este unul dintre cele mai vechi adagii ale antichităţii greco-romane. Homer, poetul orb al Greciei arhaice, l-a folosit în Odiseea, poem de mari dimensiuni în care cântă aventurile lui Ulise (Odiseu). După victoria aheilor asupra troienilor, eroul grec se îndreaptă spre insula sa, Itaca. Îi vor fi necesari 10 ani pentru a ajunge la destinaţie. Deghizat în cerşetor, el este condus acasă de un porcar. "Iată un nenorocit condus de un alt nenorocit, astfel zeii îi adună pe cei care se aseamănă! Porcar ticălos, unde îl duci pe acest cerşetor lacom, acest blestem al ospeţelor, care-şi va rezema umerii de toate uşile, cerând resturi de mâncare?", exclamă un căprar întâlnindu-i pe cei doi oameni în zdrenţe.(...)

O formulă reluată de filosofi
În epoca clasică ( sec. V - IV î.Chr.), Platon apoi Aristotel utilizează de asemena adagiul "Cine se aseamănă se adună", precizând ironic "gaiţă lângă gaiţă" (gaiţa este un prădător de cuiburi, cunoscută totodată pentru ţipetele sale stridente).
În secolul I î.Chr. Cicero foloseşte şi el formula într-un sens pesimist: "Am auzit adesea plângerile contemporanilor mei - după un vechi proverb, se adună de bună voie cine se aseamănă -, personaje consulare, precum Caius Salinator, Spurius Albinus, lamentându-se pentru că erau nevoiţi să renunţe la plăceri fără de care nu concepeau viaţa şi, în acelaşi timp, pentru că oamenii care, mai înainte, se ţineau după ei, acum îi abandonau."
Şi poporul din Roma, în epocă, utilizează o variantă cu animale a proverbului: "Măgarul se freacă de măgar."

Audentes fortuna juvat

---

Audentes fortuna juvat ( lat., Vergiliu, Eneida,  X, 284, Norocul surâde celor ce îndrăznesc)

Acest vers figurează în Eneida, marea operă neterminată a lui Vergiliu, publicată puţin după moartea sa, în anul 19 Î.Ch. În această epopee a originilor, scriitorul leagă istoria romană de mitul troian. Cu aproape o mie de ani mai devreme, Troia fusese învinsă de coaliţia aheilor şi troianul Enea reuşise să scape pe mare. După o traversare plină de primejdii, el vru să se stabilească în Italia. Vergiliu se inspiră astfel din întoarcerea lui Ulise, cântată de Homer şapte secole înaintea lui, dar perspectiva este inversată: în timp ce Ulise se reîntoarce ca învingător în regatul său pe care trebuie să-l recucerească, Enea soseşte ca învins pe un pământ necunoscut, Latium, pe care trebuie să-l cucerească. La aflarea veştii debarcării micii armate conduse de troian, generalul Turnus, nepot turbulent al regelui Latinus, se şi aruncă asupra duşmanului. El găseşte totuşi timp de a-şi îmbărbăta trupele: "Puteţi să vă învingeţi inamicul! Marte în persoană este cu voi! Să alergăm către mare chiar când ei, tremurând, vor face primii paşi pe ţărm! Norocul surâde celor care îndrăznesc!" Dar latinul temerar fu ucis de troian în luptă.

Versul, imortalizat de Vergiliu într-un sens ironic, era deja un dicton foarte popular, folosit înaintea lui de Terenţiu ( 190 -159 Î. Ch. ) şi de Cicero ( 106 - 43 Î. Ch. ). Era atât de cunoscut încât oratorul îl cita în rezumat. Dar la Vergiliu aceste cuvinte aveau şi un sens politic, astăzi uitat. Într-adevăr, cu doisprezece ani mai devreme, norocul îl ocolise pe Marc Antoniu, care avea reputaţia de a fi un mare îndrăzneţ, dar uneori imprudent şi nestăpânit. Un fel de nou Turnus. În schimb, norocul îi surâsese adversarului său, Octavian Augustus, şi el îndrăzneţ, dar chibzuit.

Eneida este deci totodată o celebrare a cultului imperial al noului Enea, demnul succesor al regelui Latinus: Julius Cezar.

Oderint, dum metuant!

Oderint, dum metuant! ( fr., Să mă urască, dar să se teamă de mine!)
Cuvintele au fost puse în gura lui Atreus, (rege al Micenei cândva între 1400 şi 1200 Î.Ch.) de scriitorul latin Lucius Accius, autor de tragedii inspirate din legendele şi miturile grecilor.
Atreus ar fi guvernat prin teroare, folosind toate mijloacele pentru a se menţine la putere: torturi, atentate, trădări, canibalism. Legenda spune că soarele însuşi şi-a schimbat drumul pe cer, îngrozit de ceea ce vedea. Descendenţii lui Atreus, atreizii ( fiul său, Agamemnon, şi nepotul său, Oreste ) reproduc în tragediile clasice ateniene toate aceste crime şi multe altele cu mare constanţă. Sângele lor este blestemat.
Din tragediile lui Accius, nu au rămas decât câteva mici fragmente, în care se găseşte şi faimoasa deviză miceniană. Cicero o citează în secolul următor: Vedem, în teatru, care a fost soarta celor ce au zis: "Să mă urască, dar să se teamă de mine!". În plin război civil după asasinarea lui Cezar, oratorul îl viza astfel direct pe adversarul său, Marcus Antonius.
Se pare că era zicala favorită a lui Caligula.

În 1648, la debutul Frondei, primul-ministru Mazarin era atacat în numeroase pamflete rimate (numite mazarinade), care denunţau proiectul său de a introduce un nou impozit. Cardinalul a făcut acest scurt comentariu, inspirat din Atreus: Să scrie, dar să plătească!

Ochi de Argus

---

Ochi de Argus
Expresia vine de la personajul mitologic Argus, poreclit şi Panoptes (care vede tot) şi despre care legenda spune că avea o sută de ochi, dintre care cincizeci totdeauna deschişi. De aceea zeiţa Iunona l-a însărcinat s-o păzească pe Io, de care Iupiter - soţul Iunonei - fusese îndrăgostit. Argus a devenit deci sinonim cu po persoană excepţional de atentă, căreia nu-i scapă nimic din vedere. Iar expresia "ochi de Argus" are înţelesul de simbol al vigilenţei.

Noblesse oblige

Noblesse oblige (fr., Nobleţea obligă), maximă de obicei citată în franţuzeşte. Autorul ei este Gaston de Levis, care a scos în 1808 un volum de Maxime şi cugetări despre diferite teme. Sensul strict al maximei este: omul care e, sau care se pretinde nobil, trebuie să se poarte ca un nobil, Sensul mai larg este că postul înalt pe care-l ocupă cineva, titlul pe care îl deţine, ori cultura sa, îl obligă să aibă o comportare demnă de poziţia sa în societate.

Naturalia non sunt turpia

Naturalia non sunt turpia (lat., Lucrurile naturale nu sunt ruşinoase)
Un principiu al şcolii cinice a filosofilor autentici. La început, expresia avea următorul înţeles: ceea ce de la natură vine, nu e faptă de ruşine. După un timp însă, acest sens natural a fost ...denaturat de scriitori de scandal, care au luat vechea maximă filosofică drept paravan pentru a-şi acoperi creaţiile lor cu iz pornografic.

Magna cum laude

Magna cum laude (lat., Cu mare laudă) - Formulă încetăţenită aproape pretutindeni în universităţi. Se spune: a trece un examen magna cum laude, sau a obţine o diplomă magna cum laude, adică în mod strălucit, cu notele maxime, cu succes deplin.

Macht geht vor Recht

Macht geht vor Recht (germ., Forţa merge înaintea dreptului) - adică: forţa e mai tare decât dreptul. Expresia favorită a cancelarului german Bismarck, care o repeta în toate ocaziile. Unii îl consideră chiar autorul ei.

---

La donna è mobile

La donna è mobile (it., Femeia e nestatornică )

Versul următor completează: Qual piuma el vento (ca fulgul în vânt). Dar de obicei se citează doar cuvintele la donna è mobile. E primul vers cu care începe cunoscuta arie a ducelui de Mantua din opera Rigoletto de Verdi, fiind folosit tot atît de şăgalnic cum e şi cântat, spre a spune ceea ce mai de mult au spus Vergiliu în Eneida (vezi: Varium et mutabile...), Shakespeare în Hamlet (vezi: Frailty, thy nome is woman!). Melodia graţioasă şi uşor de reţinut a lui Verdi a răspândit pretutindeni acest avertisment adresat îndrăgostiţilor.

Labor omnia vincit improbus

Labor omnia vincit improbus (lat., Munca stăruitoare biruie toate) - Vergiliu, Georgice

Versul a devenit un răspândit adagiu încă din epoca romană. Marele poet povesteşte în versuri cum omul, de la unealta primitivă, a ajuns la feluritele meşteşuguri.

Cugetarea lui Vergiliu este citată (de obicei, în original) ca un îndemn la sârguinţă şi perseverenţă. A figurat ca motto şi pe manuale didactice.

---

Kurz ist der Schmerz, und ewig ist die Freude!

Kurz ist der Schmerz, und ewig ist die Freude! (germ., Scurtă e durerea, şi veşnică-i bucuria!) - ultimul vers cu care se încheie tragedia Fecioara din Orléans, de Schiller. Aceste cuvinte le rosteşte, ca o concluzie, Ioana d´Arc în cea din urmă clipă a vieţii. Se citează spre a sublinia că victoriile care sunt trainice se obţin cu sacrificii care sunt trecătoare.

Jurământul lui Hannibal

Jurământul lui Hannibal - jurământ de ură veşnică împotriva romanilor, pe care Hannibal, silit de tatăl său, Hamilcar, l-a depus în faţa altarului, la vârsta de 9 ani. Desemnează o obligaţie sfântă ce nu trebuie uitată toată viaţa.

Învins-ai, galileanule!

Învins-ai, galileanule! - acestea ar fi fost ultimele cuvinte pe care, rănit de moarte, le-ar fi rostit împăratul Iulian în anul 363 al erei noastre. Acest împărat roman, care luptase cu înverşunare împotriva creştinismului şi voise să se restaureze cultul păgân (din care pricină e şi poreclit  Apostatul), a fost prezentat după moartea lui de către istoricii creştini - în scop de prozelitism - drept un pocăit care recunoscuse in extremis, adică în clipa morţii, că biruinţa e de partea creştinismului. Şi întrucât Iulian Apostatul avea obiceiul să numească creştinismul (pe care nu l-a considerat o religie) - galileism, ca aluzie al Galileea unde s-a născut Iisus, ultimele cuvinte, prin care împăratul s-a dat bătut, ar fi fost Vicisti, o, Galilee! (Învins-ai, galileanule!)

În mod serios sau în ironie, expresia e folosită spre a recunoaşte că adevărul, dreptatea, victoria sunt de partea adversarului.

I am not what I am

I am not what I am (engl., Nu sunt ce sunt) - spune Iago în prima scenă din Othello, mărturisind că-şi serveşte stăpânul nu din dragoste şi datorie, ci numai pentru a-şi realiza planurile ascunse.

Vorbele pe care Shakespeare le-a pus în gura odiosului intrigant, se potrivesc acelei persoane care nu este ceea ce pare să fie.

-------------------------------------------------------------------------------------

Habemus papam!

Habemus papam! (lat., Avem papă!)
Cu aceste cuvinte conclavul pontifical de la Roma anunţă alegerea unui papă. Ele au fost preluate şi de laici, spre a semnala, cu o nuanţă ironică sau glumeaţă, că, în sfârşit, după lungi dezbateri, frământări, conciliabule etc. (ca la Vatican), s-a numit un nou şef de guvern, s-a ales un nou preşedinte la cutare societate sau asociaţie. etc.

Gaudeamus igitur

Gaudeamus igitur (lat., Să ne bucurăm aşadar!) - sunt primele cuvinte dintr-un vechi, dar veşnic nou, cântec studenţesc german, compus în latineşte şi care, popularizat prin diferite piese de teatru, operete, lucrări simfonice şi chiar o operă, a fost îmbrăţişat de facto ca imn al studenţilor:
Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumum!
(Să ne bucurăm aşadar cât suntem tineri!)
Ca expresie, se foloseşte de obicei numai primul cuvânt - Gaudeamus - ridicând un pahar de vin în mână; se adaugă câteodată şi ergo bibamus!  (deci să bem!), la o agapă colegială de sărbătorire a unui eveniment.

------------------------------------------------------------------------------------

Faber est suae quisque fortunae

Faber est suae quisque fortunae (lat., Fiecare este făuritorul propriului său destin) - Salustiu, în lucrarea Historia rerum in republica Romana gestarum (cartea I, cap.1).
Reluând tema istoricului latin, poetul francez Mathurin Regnier din secolul al XVI-lea, care s-a străduit să valorifice literatura antică, a formulat aceeaşi idee într-o expresie devenită proverb: Chacun est artisan de sa bonne fortune. (Satire, XIII, 1).
Un conţinut apropiat găsim în zicala noastră: Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi.

---------------------------------------------------------------------------------

Einmal ist keinmal

Einmal ist keinmal (germ., O dată e ca niciodată)
Cunoscut proverb german care susţine că ceea ce se întâmplă o singură dată nu trebuie considerat ca un obicei.

Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!

Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!
În timpul marii revoluţii franceze, în zilele de 5 şi 6 octombrie 1789, când locuitorii Parisului manifestau pe străzi cerând pâine, o doamnă de la Curtea Franţei, ducesa de Polignac, spunea reginei Maria Antoaneta: Ce neghiob e poporul ăsta, care vrea neapărat pâine, când ar putea să-şi cumpere cozonaci! Şi cele două nobile femei au ajuns repede la concluzia, atât de generoasă, că oamenii dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci! (Qu´ils mangent de brioches!). Vorbele acestea ridiculizează şi astăzi persoanele naive, cu păreri şi mentalităţi complet desprinse de adevărurile vieţii, de simţul realităţilor.

Cadavru viu

Cadavru viu
Cadavrul viu est titlul cunoscutei drame a lui Lev Tolstoi. Dar acest titlu a devenit în timp o expresie, lărgindu-şi accepţiunea. În piesă, personajul principal Feodor Protasov simulează o sinucidere, după care continuă să ducă o viaţă promiscuă, de mort între cei vii. Astfel împerecherea de cuvinte cadavru viu a ajuns să desemneze o căzătură, un suflet gol, un om inutil.
Dar are şi un sens mai vechi, de om bolnav, sfârşit de puteri. Cu această semnificaţie a folosit expresia Puşkin în cântul 3 din poemul său Poltava, scris în 1828:

Deodată s-a sculat, trufaş,

Mazepa, jalnică otreapă,

Cadavru viu, ce slab şi laş

Gemuse c-un picior în groapă...

Bacchus a noyé plus d'hommes que Neptune

Bacchus a noyé plus d'hommes que Neptune ( fr., Bacchus a înecat mai mulţi oameni decât Neptun )
Ştiind că Bacchus a fost zeul vinului şi Neptun, zeul mărilor, sensul acestei zicale franceze e clar: cârciumile au provocat mai multe victime decât oceanele. Un avertisment deci pentru cei care uneori îşi beau şi mintea!

A bon entendeur, salut!

A bon entendeur, salut! ( fr., Bunului ascultător, salut! )
Semnificaţia acestui proverb este: cine are urechi de auzit, să audă. Se citează în original, pentru a atrage atenţia ascultătorului să ghicească subînţelesul, sau ceea ce n-am putea spune direct şi complet.
Caragiale foloseşte expresia în comedia O scrisoare pierdută. Zoe, agitată, scoate gazeta şi citeşte: "În numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influenţă. Originalul va sta mâine la dispoziţia curioşilor în biroul nostru de de redacţie. Atât pentru astăzi. "A bon entendeur, salut!"

Ab Iove principium

Ab Iove principium ( lat. Să începem cu Jupiter ) - Vergiliu, Egloge III, 60
În această eglogă ( poezie pastorală, bucolică ), ciobanul Dameta vesteşte că-şi începe cântecul său de la Jupiter, părintele tuturor lucrurilor. Expresia înseamnă deci: să pornim de la personajul cel mai de seamă ( deoarece Jupiter era socotit căpetenia zeilor ), sau de la lucrul cel mai important.
Se citează atunci când începem o dezbatere, o lecţie, o expunere cu ceea ce este principal.